Oaza ta de liniște
Obiceiuri și tradiții
Obiceiuri și sărbători locale
Moștenirea Culturală a Momârlanilor din Valea Jiului
Momârlanii, o comunitate mică și aparte din Valea Jiului, sunt considerați urmașii dacilor. De-a lungul secolelor, aceștia au păstrat cu sfințenie tradițiile și obiceiurile strămoșești, de la construcția caselor din bârne necioplite și până la practicile precreștine. Momârlanii își îngroapă morții în grădinile caselor, credință ce datează de peste 500 de ani, și își organizează sărbătorile într-un mod autentic, cum sunt Colindul Pițărăilor și Nedeile momârlănești. Procesiunea „Drumul Crucii” și măsuratul oilor sunt alte exemple de tradiții bine păstrate, care oferă o privire fascinantă asupra unei comunități ce trăiește în armonie cu moștenirea sa culturală.
01
Momârlanii
Momârlanii sunt o comunitate mică din România, o populație despre care se spune ca ar fi urmașii dacilor așezați în Valea Jiului. Numărul lor este estimat undeva între 10.000 și 20.000. Unii cercetători spun că termenul derivă din limba latină, de la momo (țăran) și lan (băștinaș).
Momârlanii își construiesc și acum casele la fel cum o făceau dacii, din bârne necioplite, încheiate la capete cu îmbucături de formă pătrată sau dreptunghiulară. Hainele de sărbători ale momârlanilor constau din pantaloni strâmți și cămașa până la genunchi. Această populație a păstrat o serie de practici precreștine, între care și obiceiul îngropatului morților în curtea de lângă casă. Obiceiul îngropării morților în grădina din apropierea casei își are rădăcinile în urmă cu mai bine de 500 de ani, când exista credința că morții, ca și viii, trebuie să se afle în apropierea familiei, chiar și după ce au trecut la cele sfinte. Astfel, ei puteau să aibă parte de liniște și să nu se transforme în ființe malefice, să nu devină strigoi sau moroi. Locul în care oamenii erau îngropați căpăta denumirea de „morminți de ogradă” sau „morminți de curte”. Printre sărbătorile specifice momârlanilor se numără Colindul pițărăilor și Nedeile.
02
Măsuratul oilor
În fiecare an, în jurul sărbătorii Împăraţilor Constantin şi Elena, oile ies la munte, marcând astfel începutul păşunatului în comun. La micuţa stână dinspre staţiunea Straja, în Lupeni, proprietarii de turme de oi se întâlnesc, an de an, pentru măsuratul oilor. Reguli vechi de când lumea, păstrate cu grijă din generaţie în generaţie, sunt respectate cu sfinţenie de fiecare dată. Oile sunt tunse şi „vopsite” cu câte o pată de culoare pentru a-şi certifica astfel apartenenţa stăpânului. Gospodinele pregătesc bucate alese din care se vor înfrupta la munte nu numai ei şi ciobanii, ci şi toţi iubitorii de tradiţii invitaţi cu acest prilej la stână. Într-o atmosferă de sărbătoare, se măsoară laptele muls de la oi, stabilindu-se astfel rânduiala la ciobănit, la stână şi la brânză. Cantitatea de brânză care îi revine fiecărui proprietar de turmă este în funcţie de cantitatea de lapte măsurată de la oile proprii, acum văzându-se grija pe care au avut-o pentru hrana oilor şi pentru îmbunătăţirea rasei acestora.
Rând pe rând, ciobanii îşi mulg oile, apoi se adună la măsuratul laptelui. Laptele se toarnă într-o căldare îngustă şi înaltă şi se măsoară cu un băţ de lemn care are gradaţii ce corespund unui anumit volum cunoscut de ei ca vadră (aprox. 10 litri), cioiuri şi cupe. Din instrumentul măsurii laptelui nu puteau lipsi găleata de muls şi cupa, (amândouă din lemn), tăncuşa şi rabojul. Odată muls, laptele este măsurat cu tăncuşa de lemn, pe care se face semn în dreptul nivelului la care ajunge laptele din găleată. Mai demult, se obişnuia ca tăncuşa să se despice în două, una dintre jumătăţi fiind dată proprietarului, cealaltă rămânând la baci. În funcţie de cantitatea de lapte „înregistrată” pe tăncuşă, se stabileşte cantitatea de brânză ce revine fiecărui proprietar de animale. Această cantitate se însemnează pe raboj, „actul contabil” al baciului, pe care acesta îl poartă înfipt sub chimir ca să îl poată consulta ori de câte ori e nevoie. De-a lungul veacurilor, semnele înscrise pe raboj, înţelese doar de acela care l-a facut, au devenit tot mai elaborate, mai estetice, deoarece erau văzute de multă lume şi caracterizau, prin aspect şi mesaj, gradul de inteligenţă al baciului. Rolul rabojului a fost preluat, în timp, de bâta ciobănească, care a devenit o adevărată carte de vizită a ciobanului, transformată adeseori într-o opera de artă nepreţuită. S-a realizat astfel, pentru prima dată în cultura populară românească, trecerea evidentă a unor elemente strict funcţionale (cu funcţie de memorare), către elemente de ordin artistic, cu funcţie estetică şi spirituală mai presus de funcţionalitate.
03
Drumul Crucii
Statiunea turistica Straja este cunoscuta si datorita procesiunii „Drumul Crucii” organizata in Vinerea Mare a Sarbatorilor Pascale.
„Drumul Crucii” presupune parcurgerea unui traseu de 10 kilometri între Lupeni şi schitul din Vârful Straja, situat la 1.440 de metri altitudine. Credincioşii duc pe braţe şi umeri sau însoţesc o cruce din lemn masiv, care cântăreşte peste 100 de kilograme. Procesiunea religioasă începe de la orele amiezii, din centrul municipiului Lupeni, unde călugării schitului din Straja, dar şi cei de la Mânăstirea Lainici, împreună cu episcopul Hunedoarei, Gurie, se roagă şi ţin o slujbă pentru participanţi. Pelerinajul imită fidel drumul parcurs de Iisus Hristos în ziua răstignirii pe cruce. Procesiunea este condusă de un sobor de preoţi şi călugări, care se roagă pe tot traseul de 10.145 de metri, iar pe această distanţă pelerinii fac 14 opriri, la 14 troiţe ridicate pe marginea drumului. La fiecare popas, preoţii citesc cele 12 Evanghelii. Pe crucea de cinci metri lungime, transportată de credincioşi cu braţele sunt imagini cu cele 14 popasuri care se fac în drumul până la schit, precum şi o bucată de lemn din Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul, adusă de pe muntele Athos.
04
Nedeile momârlăneşti
Imediat după Paşti, momârlanii din Valea Jiului pornesc nedeile. Petrecerile câmpeneşti din jurul bisericilor se ţin lanţ şi sunt prilej de bucurie şi de reîntâlnire pentru toată comunitatea. Nedeile sunt organizate, din moşi–strămoşi şi sunt programate în aşa fel încât, pe cât posibil, să nu coincidă cu o alta, a altei aşezări de momârlani. Chiar în ziua de Paşti, la Dâlja are loc prima nedeie, dupã care se derulează cele de la Sălătruc, Biserica Sânonilor – care este cea mai veche din Valea Jiului – ori de pe Maleia, de la Sălătruc sau Jieţ. În Duminica Tomii, la o săptămână după Sfintele Sărbători de Paşti, momârlani şi barabe se adună în vatra satului Câmpu lui Neag pentru deja tradiţionala Nedeie a satului. Peste tot, în toată Valea Jiului, sute de localnici întind mese bogate, încărcate cu bucate tradiţionale, de pe care nu lipsesc ouăle roşi ori păsatul momârlănesc.
Dis-de-dimineaţă, bărbaţii se apucă de pregătit mâncarea, neapărat la foc de lemn, iar momârlanii, îmbrăcaţi în straie populare, îşi invită la agapă rudele şi cunoştinţele apropiate, cărora le oferă ciorbă sau tocăniţă de oaie, varză călită şi păsat cu brânză, o mâncare specifică zonei. În ceaune de aramă se pun porumb măcinat, unt şi brânză de oi, care se amestecă într-un tot unitar delicios. Oamenii locului spun că aceste mese se organizează pentru amintirea celor ce au trecut în lumea celor drepţi. Bucatele au fost stropite din belşug cu ţuică şi vin, neapărat de casă. După tradiţie, mâncarea este pregătită doar de bărbaţi, în timp ce femeile taie zarzavaturile sau spală vasele. În plus, în timp ce bucatele sfârâie la foc mic, femeile merg la biserică şi se roagă în această zi sfântâ. Nimeni nu se aşează la masă până când mâncarea nu este binecuvantată de preot, un obicei păstrat cu sfinţenie în această zonă a ţării, unde sacralitatea este la loc de cinste. De fapt, şi masa se face din dragoste creştinească şi oricine care are bunăvoinţă este bine venit. După această agapă, invitaţii încep să petreacă, cântă la fluier, iar tinerii se prind la un loc cu bătrânii într-o învârtită tradiţională. Preoţii spun că aceste obiceiuri dăinuie de mii de ani, iar tradiţiile locului sunt respectate cu sfinţenie de băştinaşii zonei. Momârlanii spun ca nedeia este “o zi de veselie” după un an de muncă, în care toate relele trebuie sã fie date uitării.
05
Nedeia Sânzienelor
În fiecare an, în Staţiunea Straja, la data de 24 iunie, adica de ziua nasterii Sf. Ioan Botezatorul, se organizeaza Nedeia Sanzienelor, sarbatoare care are o traditie de peste 540 de ani. Aceasta sarbatoare e legata de cultul recoltei, al vegetatiei si al fecunditatii si pastreaza in ea un amestec fascinant de crestinism, paganism si vrajitorie. Legendele spun ca Sanzienele sunt niste fete foarte frumoase, care traiesc prin paduri sau pe campii, se prind in hora si dau puteri deosebite florilor si buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate bolile. Floarea numită ca şi sărbătoarea – Sânziană sau Drăgaică – este galbenă sau albă şi se spune că înfloreşte chiar în noaptea de Sânziene, noapte în care – cred femeile bătrâne de la ţară – toate plantele au puteri miraculoase. Iar dacă mai sunt şi descântate, puterile plantelor sporesc. Tot legendele spun ca, daca oamenii nu le sarbatoresc cum se cuvine, ele se supara, devenind surate cu inraitele ”Iele”. Aproape nevinovate, pe de-o parte, fetele aduna din locuri stiute doar de ele flori galbene de Sanziene, pe care le amesteca, in cununite, cu ierburi de leac si descantec. Aceste cununite, in forma de cerc, sunt duse la biserica pentru a fi sfintite, ca fetele sa fie ferite de zanele si duhurile rele. Cununile, de regula, se arunca pe casa si daca se opresc acolo, e semn de nunta la acea gospodarie. Flacaii fac cununite in forma de cruce, tot din flori de sanziene, in amestec cu alte plante. Uneori, fetele si baietii arunca in ocolul vitelor coronitele, stiind ca, daca o coronita se opreste pe cornul unei vite tinere, ursitul (ursita) ii va fi tanar (tanara) iar daca nu, ursitul (ursita) ii va fi varstinic (varstnica).
Sătenii spun că este cea mai lungă zi a anului, ziua în care cucul cântă pentru ultima dată (amuţitul cucului este, de-altfel, o altă denumire a sărbătorii). Potrivit superstiţiilor populare, dacă se mai aude cucul şi după această dată, e semn că va fi un an secetos. Momarlanii din Valea Jiului au un fel aparte de a le sarbatori. Anual, ei organizeaza o nedeie campeneasca, una dintre cele mai frumoase datini pastrate, in mod autentic, in aceasta zona a tarii. Pe timpuri, localnicii din catunele de munte ale Vaii Jiului isi dadeau intalnire pe coama muntelui cu fratii lor din Gorj. Atractia sarbatorii este concursul de cai, in cadrul caruia calaretii trebuie sa poarte, in mod obligatoriu, straie populare romanesti autentice. Conform unei traditii de sute de ani, flacaii din catunele de munte, proprietari de turme de oi, se intrec pe un traseu greoi, in munti, calare pe cei mai de seama armasari. Obligatoriu, fiecare barbat care ia parte la aceasta sarbatoare trebuie sa se imbrace in costumul national specific zonei din care provine si sa faca fata provocarilor impuse de traseu. Concursul de cai le dă momârlanilor ocazia să se „bată” în animale de povară, fiecare dintre ei având în propria gospodărie cel puţin un cal. Conform obiceiurilor cu cât animalul este mai frumos şi mai puternic, cu atât stăpânul lui este mai avut. Tradiţia cere ca animalele de tracţiune să fie suspuse unor probe extrem de dificile, iar la final flăcăul care reuşeşte să câştige competiţia este declarat „omul nedeii”. Concurenţi îşi strunesc caii pe un traseu ce porneşte de la baza staţiunii şi urcă până la Crucea din Straja, la o altitudine de circa 1500 de metri.
06
Colindul Pițărăilor
În dimineata Ajunului de Craciun, momârlanii din Jiet pornesc colindul „Pițărăilor“. Obiceiul Pitarailor, denumit astfel dupa colacelul primit de la gazde, se pierde in negura timpului. Se spune ca pitaraii dateaza chiar de pe vremea dacilor, iar steagurile purtate de cete ar putea fi inspirate din cele ale legiunilor romane. Pițărăii sunt numai barbati, copii sau tineri aflati la vârsta adolescenței, organizați în cete, care trec prin satele de la poalele muntilor si vestesc Nașterea Domnului. În noaptea dinaintea Ajunului, tinerii îmbracați în haine populare se aduna și împodobesc “steaguri” cu clopotei, baticuri multicolore, ciucuri si coronite de flori fixate pe “boate” din lemn de câtiva metri lungime. De obicei, numărul steagurilor variază între două și cinci, în funcție de cât de mare este ceata.
Odată terminat acest ritual, imediat după răsăritul soarelui, ceata se reunește la intrarea în sat și porneste colindul pe la toate casele. ,,Steagurile’’ sunt purtate în față de feciori necăsătoriți, de obicei, cu vârste cuprinse între 16-19 ani. În urmă cu ani, feciorii purtau aceste steaguri timp de doi sau trei ani până la încorporare. La fiecare casă, sunt întâmpinați cu nuci, mere, bomboane și colăcei, numiți ,,țipăi’’. Si pentru ca anul care vine sa le mearga si mai bine, gospodarii ascund in podul casei sau in grajduri seminte legate intr-un batic, iar daca pitaraii le gasesc inseamna ca gazda va avea noroc si belsug. Pe parcursul zilei, Pițărăilor li se alătură și alți locuitori ai satului, copiii fiind cei care intră primii în ograda gazdei și caută în vreun colț al ogrăzii un coș cu bunătăți. Cel care găsește cele mai multe coșuri este considerat cel mai ager copil. In rândul pitarailor disciplina este foarte severa. Nimeni nu are voie sa ceara mai mult decât primeste. Daca totusi cineva ar cuteza sa faca acest gest, ceilalti pitarai l-ar alunga din rândul lor, lucru ce ar aduce o mare rusine pentru cel in cauza si familia lui. Potrivit credinţei populare piţărăii pot umbla liberi prin casele şi curţile gospodarilor, pentru că ei sunt purtători de noroc şi fericire. Dupa ce stapâna casei le da darurile, pitaraii si le impart in mod egal, se strâng apoi in mijlocul curtii și incing o „învârtita jieneasca“.
07
Colindul Crailor
În fiecare an, în jurul sărbătorii de Crăciun, are loc în Straja şi Colindul Crailor. Acesta se desfăşoară sub forma unei scenete, care durează 25 de minute. Echipa este compusă din cel puţin 7 persoane, dar poate ajunge şi până la 30 de membri. Sunt personaje pozitive şi personaje negative, care se înfruntă şi întotdeauna binele învinge răul. Personajele pozitive sunt cei trei crai, denumite şi Gasparul – îmbrăcat în galben, Valtezarul – îmbrăcat în albastru şi Melfiorul – îmbrăcat în roz. Mai este Îngerul – de regulă un copil, pentru că semnifică puritatea. Personajul negativ este Irodul, care conduce alaiul şi cu care se „luptă” minute în şir craii. Există şi un Soldat şi un preot sau doi. Pe lângă aceste personaje, ceata crailor mai conţine şi ciobani, numiţi în Valea Jiului „brunduşi”, după denumirea clopotelor pe care le poartă legate de centură, la spate.
